Ectenia întreită

      Împărtăsirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvânt prin citirea şi explicarea Sfintei Scripturi în cadrul primei părti a Sfintei Liturghii, numită Liturghia Cuvântului, este urmată de ectenia întreită. Prin ectenia întreită înţelegem invocarea stăruitoare a milei lui Dumnezeu printr-un sir de cereri pe care diaconul (sau preotul) le adresează lui Dumnezeu, poporul conţinuând rugăciunea prin răspunsul "Doamne miluieste!" rostit de câte trei ori. 

 O ectenie a milei

       Limbajul liturgic românesc şi slav a consacrat termenul de ectenie pentru orice succesiune de cereri sau îndemnuri la rugăciune adresate de către diacon (sau de către preot în lipsa acestuia) la care credincioşii răspund cu "Doamne miluieste" sau "Dă Doamne". În limbajul liturgic grecesc termenul de ectenie, potrivit întelesului său (ectenie vine de la adjectivul ektenhj, o, h care înseamnă insistent, prelung, stăruitor), se foloseste mai ales pentru ceea ce noi numim ectenia întreită. Această ectenie cuprinde un sir stăruitor de cereri prin care se invocă mila lui Dumnezeu şi ajutorul Lui pentru trebuintele generale ale vieţii îmbrătisând întreaga comunitate bisericească, atât pe cei vii cât şi pe cei adormiti. Pe drept cuvânt o putem numi o ectenie a milei deoarece este o invocare conţinuă a milei lui Dumnezeu culminând în ecfonis cu mărturisirea lui Dumnezeu ca milostiv, ca Unul care se apleacă la noi coborând din necuprinderea şi sfintenia lui neapropiată şi neatinsă de noi.

       Mila lui Dumnezeu, ca expresie a iubirii Sale fată de noi, se concretizează în tot felul de daruri stiute şi nestiute pe cere le primim şi culminează în dărurirea lui Hristos însusi în Sfintele Taine, spre mântuirea noastră şi viaţa de veci. Mila lui Dumnezeu ne descoperă taina Dumnezeului Viu şi personal cu care putem intra într-o relatie personală. Cererea conţinuă a milei lui Dumnezeu creează în noi o stare de conţinuă dorintă după această milă, simtirea permanentă a trebuintei milei Lui şi căutarea unei relatii personale cu Dumnezeu. Fiind o ectenie a milei, o invocare a milei lui Dumnezeu şi constientizarea acestei mile, ectenia întreită reprezintă un moment culminant al slujbei, conţinuând în mod firesc împărtăşirea cu Dumnezeu prin cuvânt. 

Rugăciunea Bisericii pentru nevoile fiecăruia

       Spre deosebire de ectenia mare care este o rugăciune atotcuprinzătoare ce îmbrătisează întreaga creatie, ectenia întreită reprezintă rugăciunea Bisericii pentru nevoile particulare ale omului. "Antinomia creştinismului constă în aceea că el este îndreptat asupra întregului - asupra întregii creatii, asupra întregii lumi, asupra întregii omeniri, dar, totodată, este îndreptat integral şi asupra fiecărei persoane umane unice şi de nerepetat" . În ectenia întreită întreg putere rugătoare a Bisericii se concentrează asupra omului, asupra nevoilor lui. 

Caracterul ei de rugăciune pentru nevoile particulare ale omului a făcut ca cererile ecteniei întreite să varieze în timp şi de la o regiune la alta în functie de conditiile concrete, până la o relativă fixare a lor în zilele noastre. Până azi ecteniei întreite i se pot adăuga cereri speciale pentru diferite situatii şi diverse categorii de credincioşi. 

Să zicem toti, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem.

        Manuscrisele vechi ale Sfintei Liturghii indică faptul că această primă parte a ecteniei întreită era initial despărtită . Diaconul rostea mai întâi îndemnul "Să zicem toti!" la care credincioşii răspundeau "Doamne miluieste!" Erau chemati astfel la rugăciune toţi cei prezenti indicându-li-se şi răspunsul pe care îl vor da la cererile ce vor urma. Cel de-al doilea îndemn arată starea lăuntrică cerută de rugăciune, faptul că este necesară o angajare totală a întregii noastre fiinte: "Din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem!". Unirea celor două îndemnuri în unul singur explică repetarea cuvintelor "să zicem". În forma sa de astăzi începutul ecteniei întreite concentrează semnificatiile îndemnurilor initiale fiind oarecum similar cu începutul ecteniei mari unde, înainte de cererile propriu-zise, diaconul indică credincioşilor cum trebuie să se roage şi anume "în pace".

Doamne, Atotstăpânitorule, Dumnezeul părintilor nostri, rugămu-ne tie, auzi-ne şi ne miluieste. Îl 
mărturisim pe Dumnezeu ca Atotstăpânitor dar, în acelasi timp, şi ca Dumnezeu al părintilor nostri şi de aceea îndrăznim să-L rugăm să ne audă şi să-si reverse mila Lui peste noi.

Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Tie, auzi-ne şi ne miluieste. Inspirată de începutul psalmului 50, această cerere este o invocare a milei lui Dumnezeu şi, în acelasi timp, o mărturisire a marii Lui mile. Ne îndreptăm întreg sufletul şi cugetul spre Dumnezeul cel Atotstăpânitor cunoscând marea Sa milă şi având credinta că nu-si va întoarce fata Lui de la noi ci ne va auzi şi ne va milui.

Încă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru Patriarhul (N) [pentru (Înalt) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)] şi pentru toţi fratii nostri cei întru Hristos. Ne rugăm pentru întâi-stătătătorul Bisericii locale, cel pe care Dumnezeu l-a rânduit să ne călăuzească spre Împărătia cerurilor învătându-ne cuvântul adevărului, cel de care depinde bunul mers al Bisericii şi mântuirea noastră.

Încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru ocârmuirea tării, pentru mai marii oraselor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos oaste, pentru sănătatea şi mântuirea lor. Conducătorii şi ostasii tării sunt cei de care depind conditiile externe în care îsi desfăsoară Biserica activitatea. De aceea ne rugăm ca Domnul să le lumineze mintea şi inima, să-i aducă la dreapta credintă şi să-i mântuiască. Rugăciunea noastră îmbrătisează de asemenea întreg poporul român de pretutindeni, cerând mântuirea lui.

Încă ne rugăm pentru fratii nostri: preoti, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pentru toţi cei întru Hristos frati ai nostri. Ne rugăm pentru clerul de mir, cel monahal şi pentru toţi monahii, cei care s-au consacrat slujirii lui Dumnezeu, fiecare în treapta sa, pentru mântuirea întregului popor al lui Dumnezeu.

Încă ne rugăm pentru fericitii şi pururea pomenitii ctitori ai sfântului lăcasului acestuia şi pentru toţi cei mai înainte adormiti, părinti şi frati ai nostri dreptslăvitori, care odihnesc aici şi pretutindeni. Rugăciunea se îndreaptă spre cei adormiti, începând cu ctitorii lăcasului în care ne rugăm. Acestia, prin jertfa lor, au făcut posibilă slujirea Sfintei Liturghii. Apoi, în virtutea dragostei fată de toti, rugăciunea îi cuprinde pe toţi dreptslăvitorii creştini adormiti întru Domnul.

Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, enoriasi, ctitori şi binefăcători ai sfântului lăcaşului acestuia. Rugăciunea se îndreaptă acum spre cei vii care sunt legati în mod deosebit de lăcasul în care ne-am adunat spre săvârsirea Sfintei Liturghii: 


        enoriasii, adică membrii comunitătii parohiale, prezenti sau nu la slujbă, ctitorii şi binefăcătorii, cerând ceea ce este esenţial pentru ei: mila lui Dumnezeu, viaţa cea adevărată, pacea sufletului, sănătate, mântuire, cercetarea de către Dumnezeu, lăsarea şi iertarea păcatelor. Învătăm de aici ce ne este cu adevărat folositor şi ca urmare ce trebuie să-i cerem lui Dumnezeu şi în rugăciunile noastre particulare.

În conţinuare Liturghierul indică posibilitatea adăugării unor cereri diferite în funcţie de contextul concret în care se slujeste Sfânta Liturghie. Spre sfârsitul Liturghierului găsim tipărite cereri la diferite trebuinţe: la vreme de neplouare şi foamete, la vreme de necontenire a ploilor, pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru vrăjmasii cei ce ne urăsc şi ne asupresc, pentru cei ce sunt în închisori, pentru năvălirea vrăjmasilor, la boli molipsitoare, multumiri pentru facerea de bine a lui Dumnezeu, pentru cei ce sunt asupriti de vrăjmasi, pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea, pentru cererea şi câstigarea celor de trebuintă şi de folos, pentru vreme de orice nevoie şi primejdie omenească. De asemenea se pot adapta şi alte cereri preluate din Molitfelnic (de exemplu pentru elevi şi studenti) sau chiar pot fi alcătuite, în anumite împrejurări, unele cereri speciale.

      Este bine să se evite pomenirile nominale care lungesc în mod artificial slujba şi o fragmentează, cu exceptia cazului în care anumite persoane binecunoscute de comunitate se află în situatii deosebite în care au nevoie de rugăciunile celorlalti.


Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi întrutot cinstită biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă înainte şi asteaptă de la Tine mare şi multă milă. Ultima cerere îi cuprinde pe toţi cei implicati în mod direct în buna desfăsurare a slujbei: cei ce aduc daruri şi fac bine în biserică, cei ce se ostenesc pentru biserică, cei ce cântă la slujbă şi întreg poporul participant la Sfânta Liturghie care asteaptă cu credintă marea şi bogata milă a lui Dumnezeu.
Preotul, prin rugăciunea pe care o rosteste, întăreste rugăciunea poporului cerând mila lui Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul nostru, primeste această rugăciune stăruitoare de la robii Tăi şi ne miluieste pe noi, după multimea milei Tale, şi trimite îndurările Tale peste noi şi peste tot poporul Tău, care asteaptă de la Tine multă milă.

Ecfonisul ni-L descoperă pe Dumnezeu ca milostiv şi iubitor de oameni:

       Că milostiv şi Iubitor de oameni Dumnezeu esti, şi Tie slavă înăltăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Dumnezeul nostru e Dumnezeul milei şi al iubirii, mai tare decât orice stăpânire şi putere, e Dumnezeul fermitătii în delicatete. Nu e un Dumnezeu al ratiunii reci ci al unei simtiri miloase, al unei participări la durerea celor ce suferă, de aceea îl slăvim cu bucurie.

[Pr. Florin Botezan]