Dupa asezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masa diaconul, sau în lipsa
acestuia preotul, cheama poporul prezent în biserica la rugăciune printr-o
serie de îndemnuri cunoscute sub numele de ectenia cererilor. Aceasta ectenie
nu a fost de la început aici în forma de azi, dar a patruns destul de devreme,
marturiile din secolul al VIII-lea dovedind prezenta ei. Practic ectenia este
alcatuita, dupa formula introductiva, dintr-o cerere pentru daruri, trei
îndemnuri preluate din ectenia mare şi ectenia cererilor propriu-zisa la care
poporul se asociaza cu raspunsul Da Doamne!.
Sa plinim rugăciunea noastra
Domnului.
Ectenia precum şi rugăciunea
punerii înainte reprezinta o plinire a ritualurilor Intrarii mari prin care ne
pregatim pentru aducerea sfintei jertfe. Formula introductiva ne atrage atentia
asupra acestui lucru şi, de asemenea, ne îndeamna sa ridicam rugăciunea la
desavârsire.
Pentru Cinstitele Daruri ce
sunt puse înainte, Domnului sa ne rugam.
Poporul din biserica este
îndemnat sa se asocieze rugăciunii punerii înainte rostita de catre protos în
altar prin cererea ca Cinstitele Daruri care au fost puse înaintea Domnului pe
Sfânta Masa sa fie primite de Acesta. Iar primirea lor înseamna salasluirea
Sfântului Duh, în urma invocarii Lui în timpul anaforalei, peste clerici, peste
daruri şi peste tot poporul, prefacând darurile şi adunarea în Trupul lui
Hristos.
Pentru Sfânta Biserica aceasta
şi pentru cei ce cu credinta, cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu intra
într-însa, Domnului sa ne rugam.
Pentru ca sa fim izbaviti noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului sa ne rugam.
Apara, mântuieste, miluieste
şi ne pazeste pre noi, Dumnezeule, cu Harul Tau.
Prin aceste trei cereri preluate
din ectenia mare rugăciunea pentru primirea Cinstitelor Daruri conţinua în mod
firesc cu rugăciunea pentru poporul care este adunat în biserica, pentru cei
care cu credinta, cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu au venit sa primeasca
Duhul Sfânt şi sa se uneasca cu Hristos aducând sfânta jertfa. Cunoscând
dragostea nemarginita a lui Dumnezeu, ne încredintam purtarii Lui de grija
pentru a fi izbaviti de toata rautatea.
Ziua toata desavârsita,
sfânta, în pace şi fara de pacat, la Domnul sa cerem.
Într-unul din ultimele sale
cuvinte adresate obstii mânastirii Sfântul Ioan Botezatorul din Essex, Anglia,
Arhimandritul Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan, sintetiza experienta sa
duhovniceasca şi întreaga tradiţie filocalica aratând ca scopul vieţii noastre
este de a cauta caile care duc la cunoasterea existentiala a Dumnezeului
personal facând experienta vieţii în El. Depasind logica noastra, în Hristos
înţelegem ca Dumnezeu ne-a creat spre a deveni posesorii vieţii Lui vesnice, fara
de început, spre a deveni asemenea Lui pâna la identitate, nu dupa fiinta ci în
har, într-o comuniune deplina cu El. Acest program al teologiei celei mai
înalte îl putem pune în practica începând chiar de astazi, facând ca în fiecare
zi preocuparea noastra sa fie a nu pacatui.
Nefacând pacatul ne curatim mintea, inima şi întreaga noastra fiinta de întunericul pacatului, devenind în stare sa simtim nemijlocit ce anume vine de la Dumnezeu. Punând zilnic în rugăciune preocuparea noastra de a nu mai pacatui, gasim calea cea adevarata care ne duce la cunoasterea existentiala a lui Dumnezeu.
Nefacând pacatul ne curatim mintea, inima şi întreaga noastra fiinta de întunericul pacatului, devenind în stare sa simtim nemijlocit ce anume vine de la Dumnezeu. Punând zilnic în rugăciune preocuparea noastra de a nu mai pacatui, gasim calea cea adevarata care ne duce la cunoasterea existentiala a lui Dumnezeu.
Biserica, prin slujbele sale,
exprima acest adevar atât de simplu şi, în acelasi timp, atât de profund şi
anume ca calea spre cunoasterea lui Dumnezeu consta în staruinta zilnica de a
nu pacatui, rânduind sa ne rugam în fiecare zi pentru aceasta. Rugăciunea "Învredniceste-ne Doamne în ziua (seara, noaptea) aceasta fara de pacat sa ne
pazim noi" este un exemplu în acest sens. Ectenia cererilor exprima acelasi
lucru: rugăciunea ca ziua întreaga sa o petrecem fara de pacat, în pace, facând
astfel din ea o zi sfânta, desavârsita. E în acelasi timp o atentionare asupra
zilei de acum, acel astazi în care se lucreaza mântuirea şi asupra caruia
Hristos ne îndeamna sa ne concentram toata atentia: "ajunge zilei rautatea ei"
(Matei 6, 24). Este binecunoscuta viclenia diavolului care ne amageste sa
amânam mereu ("mâine nu astazi") momentul pocaintei. De aceea Biserica, ne
îndeamna ca ziua de astazi, sa-I cerem Lui Dumnezeu şi sa ne straduim noi
însine, a o face sfânta, desavârsita, fara de pacat.
Înger de pace, credincios
îndreptator, pazitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul sa cerem.
Sfântul Ioan Gura de Aur arata în
omiliile sale ca acest înger de pace pe care îl cerem este chiar îngerul
pazitor care ne însoteste pretutindeni. Mântuitorul însusi ne încredinteaza de
existenta îngerului pazitor: Vedeti sa nu dispretuiti pe vreunul din acestia
mici, ca zic voua: Ca îngerii lor, în ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu,
Care este în ceruri. (Matei
18, 10). Îngerul pazitor este un ajutor de nadejde pe care Domnul ni-l da în
straduinta noastra de a nu pacatui. Ne rugam ca îngerul pazitor sa ne fie credincios
îndreptator adica sa fie întotdeauna cu noi îndreptându-ne pe calea cea
strâmta care duce în Împaratia lui Dumnezeu. Ne rugam sa ne fie pazitor atât sufletului cât şi
trupului, pazindu-ne de pacatele care ne duc la pierzare dar şi de tot raul
care se poate abate asupra noastra. Si ne rugam ca îngerul nostru pazitor sa
fie un înger al păcii, un înger care sa aduca pacea în sufletul şi în jurul
nostru eliberându-ne de razboiul şi tulburarea pe care o aduce diavolul.
Mila şi iertare de pacatele şi
de gresealele noastre, la Domnul sa cerem.
În nazuinta noastra de a nu
pacatui, de a face din fiecare zi o zi fara de pacat sub ocrotirea îngerului
pazitor, ne gasim pe noi însine pacatosi având nevoie de mila lui Dumnezeu.
Îndraznim sa-i cerem iertarea pacatelor stiind iubirea Lui nemasurata fata de
oameni.
Cele bune şi de folos
sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul sa cerem. Cerem pace lumii pentru ca pacea este mama
tuturor lucrurilor bune, fundamentul bucuriei şi ne încredintam iubirii lui
Dumnezeu, rugându-L sa rânduiasca El cele bune şi de folos sufletului, adica
cele ce sunt spre mântuire.
Cealalta vreme a vieţii
noastre în pace şi întru pocainta a savârsi, la Domnul sa cerem.
Ne rugam ca cealalta vreme a
vieţii noastre sa o petrecem în pocainta care aduce pacea în suflet. Aceasta petrecere întru pocainta a
vieţii nu este o perspectiva sumbra ci, din contra, îmbucuratoare daca avem o
înţelegere justa a pocaintei. Dupa cum arata parintele Rafail Noica pocainta nu
trebuie înteleasa la nivel moralist, ca o "miorlaiala pentru boroboatele
savârsite". Pocainta este dinamica catre vesnicie, ?zvâcul launtric al
unui suflet care întrezareste ceva din realitatile duhovnicesti şi tânjeste
dupa ele? exprimat de luminânda Saptamânii Mari: "Camara Ta Mântuitorule o vad
împodobita şi îmbracaminte nu am ca sa intru întru dânsa".
Pocainta începe cu viziunea
pacatului. Potrivit parintilor Bisericii a-ti recunoaste pacatul este un mare
dar al cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Pocainta este un nepretuit
dar ce s-a dat omenirii. Pocainta este minunea lui Dumnezeu, care ne creeaza
din nou dupa cadere. Pocainta este revarsarea inspiratiei divine asupra
noastra, cu puterea careia noi ne înaltam la Dumnezeu, Tatal nostru, pentru a
trai împreuna cu El viaţa vesnica în lumina iubirii Sale. Prin pocainta se
savârseste îndumnezeirea noastra. Darul acesta a devenit posibil prin
rugăciunea lui Hristos din Ghetsimani, prin moartea Lui pe Golgota şi prin
Învierea Lui.
Sfârsit creştinesc vieţii
noastre, fara durere, fara rusinare, în pace, şi raspuns bun la Înfricosata
Judecata a lui Hristos, sa cerem.
Ultima cerere ne pregateste pentru momentul trecerii
din aceasta viaţa, moment esenţial în existenta noastra pentru ca în starea în
care ne va afla sfârsitul, în aceea vom ramâne în veci. De aceea ne rugam ca
sfârsitul nostru sa fie creştinesc, împreuna cu Hristos şi marturisind credinta
în El. Constienti de neputintele noastre cerem ca sfârsitul sa ne fie fara
durere, fara o durere fizica mai presus de puterea noastra, dar mai ales fara
durerea de a ne vedea lepadati de Dumnezeu. Ne rugam apoi ca sa nu fim rusinati
atunci când se vor deschide cartile constiintei şi toate faptele şi gândurile
noastre vor fi vadite, ci sa dam un raspuns bun la înfricosatoarea judecata. Acest raspuns bun nu e o dibacie
avocateasca ci raspunsul unei vieti traite în pocainta cu constiinta
pacatoseniei proprii.
Pre Preasfânta, Curata,
Preabinecuvântata, Slavita Stapâna noastra, de Dumnezeu Nascatoare şi pururea
Fecioara Maria cu toţi sfintii pomenindu-o, pre noi însine şi unii pre altii şi
toata viaţa noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.
Ectenia cererilor reprezinta un
adevarat program de viaţa duhovniceasca pentru fiecare credincios în vederea
unui "raspuns bun la înfricosatoarea judecata a lui Hristos" şi pentru a putea
ramâne de-a pururi uniti cu El. Gândul la judecata finala este un imbold ca,
având exemplul şi ajutorul Maicii Domnului şi al tuturor sfintilor pre noi
însine şi unii pre altii şi toata viaţa noastra sa o daruim lui Hristos
prin pocainta.
Cu îndurarile Unuia-Nascut
Fiului Tau, cu Carele bine esti cuvântat, împreuna cu Preasfântul şi Bunul şi
de viaţa facatorul Tau Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Ecfonisul care încheie ectenia
subliniaza faptul ca împlinirea tuturor cererilor noastre este posibila numai
cu îndurarile Fiului lui Dumnezeu, Care Si-a dovedit dragostea fata de noi prin
Întruparea şi Crucea Sa.
[Pr. Florin Botezan]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu